extrase

23 octombrie
[...]
Mă gândesc că dacă o să continui să fiu aşa timidă şi resemnată voi ajunge neîmplinită la maturitate. De asta trebuie să mă lupt cu mine cât pot şi să mă autodepăşesc.

28 octombrie
[...]
Ideea e că trebuie să lupt cu mine şi să mă iubesc. Asta sper prin [el] de fapt, să mă iubească el ca să mă asigur, să capăt încredere-n mine prin el. E o greşeală teribilă. Eu trebuie să învăţ să mă iubesc pe mine ca să îi iubesc pe alţii. În fapt, pe [el] nici nu-l iubesc în felul ăla.

31 octombrie 
[...]
Trebuie să mă gândesc de ce sunt tristă cât nu sunt. De ce sunt tristă? A. nu mai vorbeşte cu mine, săptămâna asta m-a ignorat complet. Mă urăşte şi o să mă facă să mă simt din ce în ce mai prost prin asta. [...]
De ce nu mai sunt fericită? Nu mă înţeleg bine cu ai mei şi nu cred că o voi face vreodată. Nu e că nu mă înţeleg bine, vorbim şi toate protocoalele, dar nu ne înţelegem. [...]

2 noiembrie
Oare chiar vreau să devin psihiatru? [...] Cred că eu vreau doar să ştiu, să am explicaţii, deci putere. Poate la medi o să-mi dau seama pe ce ramură vreau să merg, dar acum sunt de părere că eu sunt fana cunoaşterii. [...] Eu sunt genul de persoană care-şi doreşte să fie luată de o putere supraomenească de pe planeta asta, ca Enoh, şi să fie învăţată secretele universului. Mai departe nu mă gândesc ce se întâmplă cu mine, dacă pier sau dacă uit. Acum ceva vreme-mi doream să rămân în liceu pentru totdeauna, acum vreau să rămân în facultate pentru totdeauna, deşi nici n-am ajuns acolo şi probabil acum şi mai multă vreme-mi doream să rămân în gimnaziu pentru totdeauna.
[...]
Uneori mă gândesc aşa mult şi tare la ce să fac cu viaţa mea că mi se pare absurd, mi se pare că n-am nevoie de aşa ceva, mă detaşez complet de responsabilitate şi râd la ea.

3 noiembrie
[...] Dar e ciudat cum aseară parcă eram într-un film, jucam rolul unei fete îndrăgostite. Cu fetele, cu el, cu mine. Am mimat şi voiam să mă conving că e real. Cred că chiar sunt plictisită şi n-am ce face. [...] Poate doar am vrut să-l pun în dificultate. În secret sper că se va îndrăgosti de mine.[...]
Am fost la alergat pe la 17:00. O luam razna dacă mai stăteam în casă fără nimic de făcut (nu puteam să învăţ, nu puteam să stau pe net, nu puteam). Trebuia să alerg. Am dat aproape 3 km ca să mă termin, să fiu extenuată şi drept dovadă o oră mai târziu îmi era somn. Am alergat până nu am mai putut, am tras de mine şi am exagerat, am dat vreo patru sprinturi. Şi la naiba, ce bine m-am simţit apoi!

4 noiembrie
[...] Nu mai ştiu ce să fac, simt cum o iau razna, rămân fără alternative, nu mai suport. Nu am ştiu când m-amtrezit că azi va fi o zi aşa oribilă. Nu că nu m-aş mai fi trezit, dar poate aş fi încercat să o salvez cumva. [...]
Şi mâine iar tre' să o iau de la capăt, nu? Să mă trezesc, şcoală, [el], să par că n-am probleme, pt că sincer nu e treaba nimănui, să fiu demnă. Mi-e scârbă şi sunt geloasă pe cei mai fericiţi ca mine. Mi-aş dori să vomit, să cred că am dat tot afară.

Şi alte lucruri... De fiecare dată când fac o retrospectivă a jurnalului, mă uimesc pe mine însumi. Aşa sunt eu? Cum de uit evenimente aşa esenţiale? Uit pentru că mă fac să sufăr şi le aleg pe cele mai plăcute... E un mecanism de apărare, evident. Dar sunt în continuare eu, sunt încă demnă şi mă menţin, deşi mi-e frică când mă voi trezi mâine... cum mă voi trezi şi cum mă voi simţi. "You are as happy as you decide to be."

la dracu'. râd.

Nu ştiu. La dracu'. Râd. Apoi îmi muşc buza. Îmi amintesc chestii: chestii de sâmbătă, de azi, de oricând, apoi îmi dau seama că nu trebuie să mă gândesc aşa mult şi că scriu o postare. Zic. M-am simţit aşa bine-n ultimele zile. Începusem postarea cu gândul să vorbesc despre cum nu mai simt că trebuie să vă vorbesc. Dar ştiu că se va duce la un moment dat şi din cauza asta mă silesc să nu mă bucur prea tare, să nu mă obişnuiesc.

Zilele trecute, când am avut o zi foarte, foarte proastă (din motive neaşteptate, altele decât despre ce am vorbit în paragraful întâi) şi am luat-o razna mi-am dat seama că nu are niciun rost să încerc să consolidez ce e în jurul meu, să îl apăr sau să-l ascund măcar; orice aş face, fie va avea efect temporar, fie nu va avea efect. Aşa că am renunţat. Mai am doar o opţiune, aceea de a căuta exterior în afară. Mai departe m-am gândit că dacă tot nu are rost şi revin mereu în aceiaşi poziţie de suferinţă, de sfârşeală, de tristeţe, de regret, de dorinţă de a vomita şi da totul afară, ce rost are să mai mă zbat? Ce rost mai are un interval de calm şi bunăstare când se va duce pe apa sâmbetei? Nu prea are, dar trebuie să fie şi trebuie să accept ambele părţi ale problemei...

M-am reapucat de alergat. Duminică, după ce făcusem un cardio de 20 de minute, simţeam că înnebunesc, că o iau razna, aşa că m-am dus să dau ture. Am alergat în limita bunului simţ ca să pot să mă mai ridic din pat apoi. Şi exploziilor din ultimele zile li s-a mai adăugat una: ovulaţia. La dracu'. Râd. Apoi îmi muşc buza. Îmi amintesc chestii: chestii de sâmbătă, de azi...

momentul ăla

Momentul ăla când nu ştii pe care dintre cele două perechi de tocuri pe care le ai să le alegi pentru... club şi decizi că-ţi asortezi perechea de ghete cu ţinte la fusta de piele şi un tricou scurt colorat.

It's gonna be interesting.