la dracu'. râd.

Nu ştiu. La dracu'. Râd. Apoi îmi muşc buza. Îmi amintesc chestii: chestii de sâmbătă, de azi, de oricând, apoi îmi dau seama că nu trebuie să mă gândesc aşa mult şi că scriu o postare. Zic. M-am simţit aşa bine-n ultimele zile. Începusem postarea cu gândul să vorbesc despre cum nu mai simt că trebuie să vă vorbesc. Dar ştiu că se va duce la un moment dat şi din cauza asta mă silesc să nu mă bucur prea tare, să nu mă obişnuiesc.

Zilele trecute, când am avut o zi foarte, foarte proastă (din motive neaşteptate, altele decât despre ce am vorbit în paragraful întâi) şi am luat-o razna mi-am dat seama că nu are niciun rost să încerc să consolidez ce e în jurul meu, să îl apăr sau să-l ascund măcar; orice aş face, fie va avea efect temporar, fie nu va avea efect. Aşa că am renunţat. Mai am doar o opţiune, aceea de a căuta exterior în afară. Mai departe m-am gândit că dacă tot nu are rost şi revin mereu în aceiaşi poziţie de suferinţă, de sfârşeală, de tristeţe, de regret, de dorinţă de a vomita şi da totul afară, ce rost are să mai mă zbat? Ce rost mai are un interval de calm şi bunăstare când se va duce pe apa sâmbetei? Nu prea are, dar trebuie să fie şi trebuie să accept ambele părţi ale problemei...

M-am reapucat de alergat. Duminică, după ce făcusem un cardio de 20 de minute, simţeam că înnebunesc, că o iau razna, aşa că m-am dus să dau ture. Am alergat în limita bunului simţ ca să pot să mă mai ridic din pat apoi. Şi exploziilor din ultimele zile li s-a mai adăugat una: ovulaţia. La dracu'. Râd. Apoi îmi muşc buza. Îmi amintesc chestii: chestii de sâmbătă, de azi...