Nu pot să scriu un cuvânt. Mai mult de câteva propoziții nu pot să aștern, șterg mai mult decât scriu. Evenimentul mi-a dezechilibrat biluțele și mecanismele de tot. Ce atrăgeam de pe blogul trecut pe blogul ăsta mă trage-n jos, mă strânge de gât și mă sufocă, îmi omoară simțurile și-mi închide mintea astfel încât nu vreau și nu pot să împărtășesc nimic.
Îmi amintesc de profa de info miercuri când ne-a urat weekend plăcut și de cât de mult îmi doream ca atunci să fie vineri și să mă duc să mă culc acasă. Mâine e, în final, vineri. Sinceră să fiu nici nu îmi mai doresc să vină weekendul pentru că știu că se va termina, mai degrabă îmi doresc să lovească un asteroid pământul și să se termine toată șarada asta stupidă. Asta e mentalitatea de clasa a unșpea.
Ce am făcut seara asta de m-a relaxat și m-a făcut să mă simt mai bine a fost un eseu la istorie cu tema România între Orient și Occident. Am scris cât de mult și bine, din propria cultură generală formată anul trecut la olimpiadă, ar fi putut un copil de la mate-info să scrie. Mi-a ieșit drăguț și sunt mândră de mine. Chimia și biologia au început să mă facă să mă simt jalnic, chiar dacă (sau mai ales pentru că) la vremea asta ar trebui să mă străduiesc să le stăpânesc. De o săptămână jumate, două chiar, nu am mai învățat nimic. Mă fac să mă simt mizerabil și să mă tem de ele oricât de mult mă intrigă și mă fac curioasă. Să mă lase-n pace, vreau să stau mâine și săptămânile următoare sub cearșafuri, să mă plâng și să mă uit la filme inspiraționale pentru că vreau să fac ceva măreț în viață și pentru asta trebuie să descopăr ce.
Un comentariu:
Vorbind serios acum, mai ales ca nu ne cunoastem, ce s-a intamplat in realitate?
Trimiteți un comentariu